Hanu’ Berarilor și 14-24 în manual focus

by mobileblogger on January 23, 2010

Am o slăbiciune (printre altele): îmi place la Caru’ cu Bere. Îmi place cum arată, cum miroase, cum se mișcă angajații. Îmi place cu totul. Îmi plac personalul și mâncarea. Îmi place vitraliul din tavan, barul — așa cum se vede de la balcon, blondele drăguțe de la intrare, amabilitatea și zâmbetul celor care te întâmpină. Și îmi mai place fiindcă mă simt transportat în timp, într-o epocă a cărei atmosferă nu cred că o vom mai respira vreodată. Din păcate. Locul ăsta are, însă, o hibă: e aproape permanent plin. Victima succesului, a devenit o chestiune de magie să reușești să faci rost de o rezervare, serile, iar în weekend este aproape imposibil dacă nu suni din timp. Asta înseamnă cam cu o săptămână înainte, mai ales dacă grupul este mare. Mă bucur că au atâta succes și am speranța că și alți patroni plini de bani vor face ceva similar cu clădirile superbe ale unui București huidit pe nedrept. (Un alt exemplu este replica vechiului Teatru Național, magistral înglobată în silueta modernă a unui cunoscut hotel din centru). Astfel, hoardele de corporatiști de peste graniță, veniți la supt aici, își mai schimbă părerea preconcepută și mizerabilă pe care o au despre acest oraș.

Dar pentru mine situația asta e o problemă. E un loc predilect pentru masa de prânz atunci când mă nimenesc în oraș, în cursul săptămânii. Atunci nu am probleme cu locul, plasatoarele mi-au găsit întotdeauna o masă de o persoană, la fumători. Dar dacă am chef să ies prin Centrul Vechi să zicem sâmbăta și mă pălește foamea, rareori am reușit să gasesc liber fără rezervare.

Așa că am avut o surpriză foarte plăcută în ziua în care am intrat în Caru’ cu Bere și am observat pe masa la care mă așezasem o reclamă la Hanu’ Berarilor, un stabiliment similar deschis recent în fosta Casă Bucur.

“Bucur trăiește!” — răcnea reclama. “Cu bere multă și bucate alese s-a deschis Hanu’ Berarilor”. Super. Așa că, de atunci, ajungem mai des să ne potolim poftele culinare în hanul din Poenaru Bordea 2 decât la Car.

De data asta m-am nimerit acolo cu toată suita de echipament foto, inclusiv cu un 14-24 ideal pentru locul ăsta strâmt, dar mi-a venit să fac poze așa, mai descentrate, cu subiectul focalizat pe la marginea fotogramei. Atunci am realizat că e mult mai dificil să recompui un cadru cu un D700 decât cu un D300 (fostul meu aparat) pur și simplu fiindcă punctele de focalizare sunt mai grupate pe centru și, în situațiile în care reorientarea cadrului schimbă rapid profunzimea de câmp (14-24 e un bun exemplu), imaginile ies aiurea. Așa că am comutat în mod manual și am focalizat la ochi.

Culmea e că, pe lângă claritate (mă așteptam să fie ok), viteza crește. Atunci am realizat că sunt foarte multe situații în care e mult mai indicat să focalizezi manual și să nu cauți un panaceu pentru claritate în funcționarea AF-ului aparatului. Acum aș pune mâna în foc că în orice situație în care subiectul nu e încadrat de suprafața acoperită de cele 51 de puncte de focalizare am șanse mult mai mari să obțin imaginea dorită dacă opresc focalizarea automată și trec pe MF.

Mai jos sunt câteva imagini realizate cu D700 și 14-24mm F/2.8:

Hanu Berarilor

Hanu Berarilor — superbele lambriuri din interior sunt autentice

Hanu Berarilor — păcat de consola AC din dreapta.Oricum e montată cu destulă grijă pentru a nu sări în ochi.

Hanu Berarilor — fasolea bătută e absolut bestială !

Hanu Berarilor — da, "socializau" mai bine și se distrau.

Hanu Berarilor — atmosferă extrem de civilizată și întreținută cu grijă de amfitrioni.

Hanu Berarilor — fronton în stil clasic Brâncovenesc.Bucureștiul este un oraș superb.

{ 1 comment… read it below or add one }

Leave a Comment

Previous post:

Next post: