The Zeiss

by mobileblogger on November 23, 2009

Azi am ieșit un pic în oraș să testez Distagon-ul 18mm F/3.5 pe care mi l-a dat M.A. acum două zile. Ne propusesem să facem mai multe azi, după ce săptămâna trecută am reușit (în fine) să montez restul hotei, să pun în funcțiune plita și cuptorul și să izolez cu silicon marginea decupajului chiuvetei (în blat). E incredibil cât de greu se mișcă lucrurile atunci când nu ai suficient timp la dispoziție !

Sâmbătă (adică ieri) am făcut ordine în balamucul din balcon și am curățat toată casa de tonele de praf și de mizerie care s-au adunat ca urmare a șantierului din bucătărie. Azi am vrut să montez tăblia patului și am constatat amândoi că nu ne place negreala (=vopseaua) de pa rafturi. După o tentativă de curățare cu șlefuitorul Bosch am renunțat văzând cât praf se adună iarăși în balcon. Brusc, mi s-a făcut silă de mizerie – din nou – și am decis amândoi să ducem rafturile la un atelier unde, cu ajutorul unei rindele industriale, se pot curăța mai ușor, mai precis și fără mizerie și zgomot în casă.

Așa ca am ieșit în centru să fac câteva fotografii cu Distagon-ul. Lumina din oraș – mizerabilă: galbenă în soare, albastră în umbre. Mi s-a făcut dor de albul orbitor din Santorini . Aici mă chinui de fiecare dată să scot un cât de ce echilibru cromatic. Orașul ăsta are o lumină incredibil de proastă pentru fotografia color. Noroc cu RAW-urile și cu postprocesarea altfel ar fi teroare. Sau ar fi numai alb-negru. Nu e vorba de faptul că imaginea e prea caldă. E o dominantă gălbui-verzuie oribilă care se observă mai ales în tonurile medii – de asta și este atât de neplăcută. Pielea are o tonalitate cadaverică, pavajul e un gri-gălbui murdar. Totul pare scăldat într-un icter de cirotic.

Pe Stavropoleos am dat de un grup de gunoaie și o cutie de cola plasată într-un colț.

Gunoaie pe Stavropoleos - D700 + Nikkor 50mm F/1.4 AF-S

Gunoaie pe Stavropoleos

Am avut chef să mâncăm ceva la Caru’ cu Bere, dar – ghinion – totul ocupat. Înăuntru – un vacarm teribil peste care scârțâia din vioară o duduie tristă. Ar fi trebuit să așteptăm la bar, pe baza unei liste, așa că ne-am tirat rapid și am luat-o către shop-ul cu tortilla. A fost o idee bună, fiindcă mi-am amintit de Hanul Berarilor, un stabiliment de curând deschis în fosta Casă Bucur, aproape de shop-ul tortilla și, când i-am sugerat, O a fost imediat de acord.

Pe drum am trecut de “autogara” neoficială Piața Națiunilor Unite. Peroane diverse cu destinații de basm: Tecuci-Bacău-Titu și Elveția. Păcat că-mi era foame și mă grăbeam – aș fi tras o poză.

La han am băgat o porție de cârnați vienezi cu vartofi prăjiți și papanași – shared with O. Exact ce simțeam nevoia (mai ales după supa de alge miso luată de draga de O de dimineață de la Auchan – pe onoarea mea – algele alea erau vii altfel nu văd de ce s-a luptat atât stomacul meu cu ele). Și am tras la (m)ISO 1600 poza de mai jos:

Hanul berarilor, la o masă

Hanul berarilor, la o masă

That was our day, today.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: